Avem un virus, un blestem. 
Îl frigem, ardem și incinerăm.
Fricoși, suspicioși, chiar lași
Și stăm ascunși după pereți,
Mai râdem doar dac-avem bilet,
Ne suspectăm și urmărim,
Ne înjurăm, bălăcărim
Și praful s-a ales de tot,
Pe cei de sus îi doare-n cot,
Ne mai aruncă-n ring la vot,
Apoi tăcere peste tot.
Și ce e inuman, brutal,
Nu mai vedem niciun liman
Că ni-l ascund toți trepanații,
Toți trepădușii, nespălații
Ce-și dau figuri de demiurgi
C-au fost în viață numai slugi
Și ies acum, ca un puroi,
Să ne învețe ei pe noi
Cum este cu economia,
Cum vor salva și România!
Mai facem doar un sacrificiu
(ce nu e decât artificiu!)
Și-o să ajungem fix în Rai,
La un nivel maxim de trai.
Dacă nu crăpăm încet, pe drum,
Cu visele făcute scrum.
Decenii de promisiuni mărețe
(Ce-s doar rahat cu apă rece…).
Și vin cu fente, șmenuri, mânării,
Să nu-i vedem cum fac prostii,
Că s-au înfipt hulpav, adânc,
Un blestemat vărsat de vânt..
Vedea-v-aș la trei metri sub pământ!
Să dispăreți definitiv în groapă,
Să văd și viermii cum se-ndoapă
Din tigva voastră dezgolită.
Să n-aveți răgaz nicio clipă!
Și sufletul deloc odihnă!
Că nici noi nu mai avem tihnă
De când voi, aștia, îmbuibații,
Sugeți vlaga ăstei nații!!
Ah! Ce-aș închina chiar un pahar
Dacă ați arde toți în var!
Dar e de-ajuns, nu vreau exces
Dorindu-vă rapid deces!
A mai rămas o vorbă, la plecare,
Pe care-o strig mereu în gura mare
Și-o s-o strig mai abitir:
Măi animalelor, sictir!